Emil Sauciuc

Emil Sauciuc

Emil Sauciuc

Am fiert pulberea de stele, tăvălită-n lumină,
ca să prindă gust de imponderabilitate;
apoi am chemat pe toţi copiii la cină,
şi i-am hrănit sănătos, pentru a nu se îmbolnăvi de duplicitate.

Fărămiturile, le-am dat florilor,
oferite aiurea prin lume;
apoi florile le-am dăruit culorilor,
pentru a le da ele nume.

Emil Sauciuc

Ora 18.00 – Spectacolul “Ursul”, de A.P. Cehov, în regia lui Petre Panait.

Toate societăţile umane sunt „spectaculare” în viaţa lor cotidiană şi produc „spectacole” în momentele speciale. Ele sunt „spectaculare” ca şi formă de organizare socială şi produc „spectacole” asemenea celui pe care aţi venit să-l vedeţi aici.

Relaţiile dintre oameni au o structură teatrală, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de acest lucru. Folosirea spaţiului, a limbajului corpului, alegerea cuvintelor şi modulaţia vocii, confruntarea de idei şi pasiuni, tot ceea ce transpunem pe scenă este prezent şi în viaţa noastră. Noi suntem teatrul!

Nunţile şi înmormântările sunt „spectacole”, dar şi ritualuri zilnice atât de familiare încât nici nu le mai conştientizăm. Ocaziile şi circumstanţele deosebite, cafeaua de dimineaţă, schimbul de saluturi, dragostea timidă şi pasiunile furtunoase, o şedinţă a senatului sau o întâlnire între diplomaţi – toate acestea fac parte din teatru.

Una dintre principalele funcţii ale artei noastre este sensibilizarea oamenilor la „spectacolul” vieţii cotidiene în care actorii sunt propriii lor spectatori, iar scena coincide cu stalul. Suntem cu toţii artişti. Prin jocul dramatic învăţăm să vedem lucrurile evidente dar pe care nu le observăm in mod normal pentru că suntem obişnuiţi doar să ne uităm la ele. Lucrurile familiare devin inobservabile: a face teatru înseamnă a lumina scena vieţii noastre.

Anul trecut, în luna septembrie, am fost surprinşi de o revelaţie teatrală: noi, cei care credeam că trăim într-o lume sigură, în ciuda războaielor, a genocidurilor, măcelurilor şi torturilor care se întâmplă, desigur, departe de noi, în locuri sălbatice şi izolate. Nouă, celor care trăiam în siguranţă cu banii noştri depuşi la vreo bancă respectabilă sau încredinţaţi vreunui agent de bursă, ni s-a spus că aceşti bani nu există, că totul era virtual, o invenţie fictivă a unor economişti care nu erau deloc fictivi, dar nici demni de încredere sau respectabili. Totul nu era altceva decât un spectacol jucat prost, cu o intrigă întunecată în care câţiva oameni au câştigat mult şi mulţi oameni au pierdut totul. Unii politicieni din ţările bogate s-a întâlnit în secret şi au găsit nişte soluţii magice. Iar noi, victimele deciziilor lor, am rămas spectatori în ultimul rând de la balcon.

În urmă cu douăzeci de ani, am pus în scenă spectacolul „Fedra” de Racine la Rio de Janeiro. Decorurile erau sărăcăcioase: piei de vaci pe jos, tulpini de bambus primprejur. Înainte de fiecare reprezentaţie, le spuneam actorilor: „Ficţiunea pe care o creăm în fiecare zi s-a terminat. Când păşiţi dincolo de acele tulpini de bambus, nici unul dintre voi nu are dreptul să mintă. Teatrul este Adevărul Ascuns”.

Când privim dincolo de aparenţe, vedem opresori şi oprimaţi în toate societăţile, grupurile etnice, genurile, clasele şi castele sociale; vedem o lume nedreaptă şi crudă. Trebuie să creăm o altă lume pentru că ştim că acest lucru este posibil. Însă depinde de noi dacă vom crea această lume cu mâinile noastre, jucând pe scenă şi în propria noastră viaţă.

Participaţi la „spectacolul” ce este pe punctul de a începe şi, odată întorşi acasă, jucaţi-vă propriile dumneavoastră piese împreună cu prietenii şi uitaţi-vă la ceea ce nu aţi putut vedea niciodată: lucrurile evidente. Teatrul nu este doar un eveniment, ci un mod de viaţă!

Suntem cu toţii actori: a fi cetăţean înseamnă nu doar a trăi într-o societate, ci a o schimba.

(mesaj original în limba portugheză)